Despre axe

Din antichitate s-a constatat ca omul se imparte in doua emisfere distincte - cea dreapta a ratiunii, sau partea masculina, si cea stinga a inimii, sau intuitiei, sau partea feminina. Stinga este calda, blinda, mai moale; dreapta este mai rece, calculata, ferma. Stinga sugereaza, dreapta decide. Prin tehnici simple de relaxare oricine poate ajunge sa simta departajarea dintre cele doua jumatati care vibreaza la frecvente diferite. Inca de la Renastere incoace, oamenii de arta au fost deosebit de interesati de aceste idei filosofice. O suma de picturi celebre sugereaza discret diferentele de mai sus, poate cea mai cunoscuta fiind Mona Lisa a lui Da Vinci. Portretele de regi ii prezinta cu sceptrul sau sabia in dreapta, si relicvariul in stinga. Majoritatea lucrarilor postrenascentiste tin cont de axa stinga/dreapta in mod mai subtil sau mai direct. De departe cea mai clara reprezentare este Icoana lui Iisus Christos de la Muntele Sinai (secolul 6 d.Ch.) - ochii Mantuitorului spun totul.


Stinga este iubire neconditionata. Dreapta este constiinta curata. Amindoua sunt jumatatile Dumnezeirii. Stinga este dulce - pe cit de dulce poate fi iubirea. Dreapta este amar, pentru ca daca ridici sabia fara amaraciune inseamna ca o faci cu singe rece. De la inima din stinga si inima simbolica a amarului din dreapta se aduna mai sus de cosul pieptului doua linii ascendente intr-un punct esential: compasiunea. Aceasta este rezultata din doua componente: iubire totala - din stinga, si intelegere deplina - din dreapta. Diferenta dintre compasiune si mila este iubirea. In Crucea scurta, Numele Fiului se aseaza pe cosul pieptului, in cea lunga - pe buric. In cosul pieptului - chakra plexului solar Manipura la hindusi - se afla punctul de convergenta al axelor vertical - frunte (ratiune) abdomen (simtire si creatie) si orizontala stinga - dreapta a inimilor. Pentru Crucea scurta, punctul de convergenta si echilibru este compasiunea - chakra Anhata, a inimii. Lasind la o parte semnificatia crestina a simbolului Sfintei Cruci, impartirea pe axe geografice NS/EV acopera punctele energetice esentiale ale fintei spirituale umane. Un exercitiu necesar propune relaxarea deplina in scopul armonizarii celor patru frecvente distincte. Nu e usor; insa rezultatul este uluitor. Dupa vechile taine alchimice, burta este un atanor, adica un cuptor simbolic unde se petrec arderi complexe. La femei atanorul este uterul, unde se "coace" cea mai minunata forma de creatie: viata. Se spune ca framintarile mamei din timpul sarcinii se regasesc in prunc precum aluatul framintat in piine. Barbatilor le este daruita creatia simbolica, abstracta, framintata la rindu-i in burtile uneori balonate din nimic. Budha, in ultima parte a vietii, devenise obsedat de puterea burtii sale de a crea energii universale; a testat mii de condimente diverse, in combinatii dozate meticulos. Din pacate, lasind la o parte contactul cu lumea reala, paminteana, a murit de ocluzie intestinala. De aceea exista contrastul dintre imaginea tinarului Sidartha, suplu si chipes, si Budha, un nene burtos si ras in cap. Separarea dintre jumatatea superioara - a spiritului, si cea inferioara - a materiei, se face "la curea". La femei pe talie, la barbati la briu, sub burta. Tot ce este lumesc apartine jumatatii inferioare, asa cum pe fiecare picior in parte ducem poveri ale neamului nostru; piciorul sting parte feminina si dreptul masculina. Un exemplu de o simbolistica profunda a separarii sus/jos este rastignirea. Bratele sunt fortate in pozitia "deschis" cu piroane plasate intre oase, ceea ce provoca o durere suportabila; picioarele suprapuse in pozitia "inchis", pironite prin os, generau o durere cumplita, de nesuportat. Astfel se obtine ceea ce se cheama "Agonie si Extaz". Inchis violent catre lumea materiala, deschis la maximum catre lumea spirituala. Acelasi tip de impartire sus/jos sa regaseste si la orase. Dimbovita separa capitala in Bucur - la nord si Esti - la sud. Exceptind imediata apropiere de ambele parti ale riului, chestiile interesante din Bucuresti se afla mai degraba la nord de girla decit la sud. In sud se afla insa cele mai reprezentative lacase de cult ortodox, in frunte cu Patriarhia. Plaminii orasului, parcurile, sunt majoritatea in nord. Vechile practici masonice -in timpurile cind masoneria insemna o breasla de constructori pastratori de taine - tineau cont de toate aceste lucruri cu strictete. Nimic nu era lasat la voia intimplarii. Si nu e vorba aici de traznai de import precum feng-shui (fie la ei acolo), ci de taine stravechi de arhitectura si constructii ce isi au originea in Egiptul antic, si s-au dezvoltat odata cu marile civilizatii - greaca, romana, apoi bizantina. Atheneul Roman este un templu, cladit in traditia de milenii a constructiei sacre. Astfel, toate muzicile cintate pe scena sa devin cintari inspre divinitate, fie ca si-au propus asta sau nu. Unele orase s-au asezat pe o apa ce curge serpuitor, precum Tibrul din Roma sau Sena din Paris. Raportarea in orientare la un riu serpuit e ciudata - te pacalesti extrem de usor. In Budapesta sau Florenta lucrurile sunr clare, Dunarea si Arno curgind drept. Povestea asta cu serpuirea este interesanta, plecind de la Sarpele pacatului originar, ce reprezinta doua lucruri: ispita si intelepciunea. Il regasim deopotriva in Caduceul lui Hermes si in simbolul hipocratic al medicinii. Pe virste, sarpele mic e inofensiv, sarpele in vigoare este veninos, iar cel batrin - te sufoca. Paralela cu virstele omului este evidenta. Sumerienii au inventat pentru sarpe zagazul: au facut din S - Z, adica sarpele cu obstacole, a carui serpuire este controlata - in incercarea de a desprinde ispita de intelepciune. Evident - nu s-a putut. Ispita este parte integranta din regula jocului; fara ea ar fi tern si lipsit de miza.

Revenind la axe, este extrem de interesanta impartirea in spatiu a orchestrei simfonice, impartire definitivata la inceputul secolului XX. Viorile in stinga, dublate de instrumentele de suflat din lemn, unde viorile sunt esenta caldurii si umanitatii, iar lemnele ispita, senzualitatea; categoric o stinga feminina. In dreapta se gasesc corzile grave - violoncel si contrabas - reprezentind vocile masculine, dublate de instrumentele de suflat din alama ce au doua semnificatii: Vocea Divinitatii, exprimata prin trimbitele ceresti, si cele barbatesti lumesti, cum ar fi razboiul sau vinatoarea. Clar masculin. La centru se afla viola, instrumentul cu coarde aflat intre viori si violoncei, reprezentind neutralitatea, dublata de timpani, care tin ritmul intregii orchestre. In timp s-au facut experimente de modificare a echilibrului de mai sus. Au reiesit sonoritati stranii, poate nefiresti. Odata cu aparitia stereofoniei, pina si muzicile rock sau pop au inceput sa tina seama de impartirea stinga/feminin - dreapta/masculin. Uneori este interesant de ascultat muzici la casti; poti analiza ce s-a panoramat unde si de ce. Poti constata impartiri clare, sau subtile - adica instrumente aflate la stinga sau dreapta, insa in imediata apropiere a centrului. Un numitor comun exista insa: vocea este aproape peste tot pe centru.

M-am cintarit un pic si am aflat ca fumez numai cu stinga, scriu si desenez numai cu dreapta, insa am o stinga bine antrenata, datorita educatiei de pianist, unde stinga trebuia sa faca altceva decit dreapta in acelasi timp. Acest lucru e valabil pentru toate instrumentele muzicale, asa ca e bine de inclus studiul unui instrument in educatia unui copil. Educatia muzicala iti ofera un limbaj complex, ca un fel de esperanto, o limba universala a emotiei creative. Este poate singurul limbaj care presupune o imbinare perfecta a celor doua emisfere verticale cu cele doua orizontale. Iubire-Dreptate/Ratiune-Emotie.